ACTUL DE LA 23 AUGUST (ÎNTRE NECESITATE ȘI IMPRUDENȚĂ) (6)

Referitor la Mihai Antonescu, Mircea Ionniţiu îi atribuia un memoriu pe care l-ar fi distrus. Este posibil, mai cu seamă că documentul respectiv încă nu a ieşit la iveală. Gh. Ionescu-Bălăceanu admitea însă că s-ar fi predat Regelui şi documente subscrise de fostul vicepreşedinte al guvernului şi lider al diplomaţiei române. Iarăşi este posibil. Până acum, nu a apărut nici unul din documentele respective. Profesorul Gh. Buzatu a descoperit în, faimoasele Hoover Institution Archives, din cadrul lui Stanford University, Palo Alto, California-U.S.A., copia unui mesaj expediat din celulă de M. Antonescu generalului C. Sănătescu, despre care, cu certitudine, aflase că între timp devenise succesorul ex- Conducătorului ca premier41. M. Antonescu insista ca noul guvern să urmărească rezultatele tratativelor de armistiţiu iniţiate de cabinetul Antonescu la 22 şi la 23 august 1944 îndeosebi prin intermediul Turciei, Elveţiei şi Suediei42.

Ar fi iluzoriu să conchidem că Aliaţii nu au luat act de respectivele demersuri antonesciene. Sursele descoperite în arhivele din Washington şi Londra indică, deopotrivă, că Foreign OFFICE-ul a fost prompt informat, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, şi că, fără întârziere, a contactat Departamentul de Stat al SUA, Ankara şi Kremlinul pentru sondaje şi precizarea unei atitudini comune43. Straniu a fost că, şi după lovitura de stat de la Bucureşti, marile capitale( în primul rând, Londra şi Washingtonul) au continuat să examineze ofertele de ultimă oră ale lui Mihai Antonescu44, pentru ca în stadiul imediat următor să se realizeze un schimb de vederi trilateral Marea Britanie-SUA-URSS pe tema condiţiilor de armistiţiu ce aveau să fie impuse României în noua situaţie şi, treptat, să se ia act de demersurile diplomatice iniţiate de guvernul instalat la 23 august 194445 şi care, într-o măsură importantă, a ţinut seama de ofertele ce fuseseră avansate ori recepţionate de cabinetul Antoneştilor.

Specificăm că mesajul pe care Mihai Antonescu i l-a trimis lui Sănătescu cuprindea, în final, o aluzie la modul în care fusese „primit” la Palat în orele precedente:

         „Pentru ospitalitatea M.S. Regele, toată durerea unui român”46.

Arestarea Antoneştilor a constituit, potrivit scenariului pregătit de autorii loviturii de stat, doar prima fază, cea mai dificilă, a acţiunii. După arestarea antoneştilor căpitanul Gh. Teodorescu, comandantul companiei de gardă, tot la ordinul colonelului Emilian Ionescu, a dezarmat escortele care îi însoţiseră pe Mareşal şi pe M. Antonescu. După ce acest act dezonorant pentru toţi cei care au participat la pregătirea şi executarea lui, au fost chemaţi telefonic la Palat, sub pretextul unui consiliu de coroană şi arestaţi, generalul Pantazi, ministrul de război, generalul D. Popescu, ministrul de interne, generalul C. Piki-Vasiliu, Inspector General al Jandarmeriei, şi colonelul Mircea Elefterescu, prefectul Poliţiei Capitalei47.

După arestarea principalilor conducătorii ai guvernului Antonescu şi după ce s-au asigurat că acţiunea lor a reuşit, complotiştii au trecut la organizarea noii conduceri şi la oficializarea noii situaţii. Astfel în jurul orei 20, a fost numit, prin Decretul Regal nr. 1619, un nou prim-ministru, în persoana generalului Constantin Sănătescu48, căruia, prin Decretul Regal nr. 1620, i s-a încredinţat conducerea unui cabinet din care nu lipseau, cu titlul de ministru de stat, liderii partidelor reunite încă din iunie 1944 în BND- Iuliu Maniu, Constantin( Dinu) I.C. Brătianu, Lucreţiu Pătrăşcanu şi C. Titel Petrescu49. În acelaşi timp s-au desfăşurat cu succes acţiunile forţelor militare române din Capitală care, sprijinite sporadic de populaţia civilă, au ocupat sediile principalelor ministere şi instituţii, au blocat obiectivele germane din oraş sau au barat căile de acces ale forţelor Wehrmachtului spre centrul Bucureştilor. De îndată după ora 22, radio Bucureşti a difuzat Proclamaţia către Ţară a Regelui Mihai I, Declaraţia noului guvern şi, de asemenea, primele sale decizii. Din documentele transmise se desprindea cu claritate ideea că, în urma doborârii regimului antonescian, România a rupt în mod automat alianţa cu Reichul nazist, că s-a retras din războiul purtat alături de Axă, că solicita Naţiunilor Unite încheierea unui armistiţiu şi că, pentru eliberarea întregului teritoriu naţional de sub ocupaţia forţelor germane şi ungare, ea era decisă să lupte împreună cu „armatele aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii”50. În acelaşi spirit cu proclamaţia regală, Declaraţia guvernului C. Sănătescu avertiza că „orice piedică pusă în drumul înfăptuirii năzuinţelor spre pace şi libertate ale poporului român va dezlănţui o luptă fără cruţare din partea tuturor forţelor armate şi populare( ale României)”51.

După discursul Regelui trupele de pe front care se aflau în a doua noapte de retragere auzind cuvântul pace din proclamaţia regelui către ţară au izbucnit în chiote de bucurie şi crezând că războiul s-a terminat au încetat luptele şi au aşteptat venirea armatelor sovietice, care redeveniseră dintr-o dată prietene. La primele contacte cu ruşii militarii români s-au dezmeticit deoarece ruşii considerându-i prizonieri au început să-i dezarmeze şi să-i trimită în URSS52. Unităţile care au prins de veste s-au sustras cum au putut, pe unităţi mari sau mici, pe fracţiuni de unităţi şi individual umplând drumurile, potecile şi munţii, fugind spre interior. Astfel se repetase pentru a doua oară situaţia armatei de la cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord din 194053. Prin această acţiune importante forţe capabile să lupte pentru apărarea ţării şi pentru obţinerea unor condiţii favorabile din partea ruşilor sunt sacrificate de bună voie şi ţara este lăsată la discreţia invadatorilor sovietici. Astfel în timp ce trupele române se aflau în armistiţiu armatele sovietice erau în război, înaintau şi făceau noi cuceriri54.

Generalul Gh. Mihail văzând această stare a lucrurilor se întreba: „De ce se procedează astfel ?” Tot el ne informează că a făcut demersuri pe lângă Gheorghiu Dej şi pe lângă mareşalul sovietic Tolbuckin, căruia i-a vorbit direct şi deschis despre această stare a lucrurilor. Aflând despre nemulţumirile românilor mareşalul sovietic îi răspunde generalului Mihail că: „numai Stalin ştie de ce se procedează aşa”55.

După ce au făcut ce au vrut socotindu-se cuceritori pe 12 septembrie 1944 s-a semnat armistiţiul. Prin semnarea armistiţiului românii au sperat că se va restabili ordinea. Puţin lucrurile s-au mai liniştit dar cu toate intervenţiile noastre chiar şi a comuniştilor români zilnic se semnalau noi abuzuri, samavolnicii, jafuri, crime şi atunci generalul Mihail a dat un ordin prin care hotăra ca orice încercare de jaf să fie reprimată prin foc. Datorită acestui ordin generalul Mihail a fost înlăturat de la conducerea armatei56. Astfel începe dominaţia sovietică asupra României şi încetul cu încetul toţi încep să înţeleagă imprudenţa cu care s-a făcut actul de la 23 august.