ACTUL DE LA 23 AUGUST (ÎNTRE NECESITATE ȘI IMPRUDENȚĂ) (5)

Mareşalul Antonescu împreună cu Mihai Antonescu sunt arestaţi şi sunt închişi în camera seif pregătită special pentru acest moment încă din timpul zilei. Închişi în camera-seif de la etajul Casei Noi după orele 17, Antoneştii au solicitat şi au obţinut în seara de 23 august 1944 instrumente de scris şi hârtie. Paznicii celulei improvizate au făcut ca „mesajele” prizonierilor să parvină Regelui, fapt de care unii dintre sfetnici au luat act, mai ales că au trebuit să satisfacă cererile formulate. Mircea Ionniţiu a reţinut33: „Către miezul nopţii de 23-24 august 1944, aflăm că Ion Antonescu ceruse hârtie pentru ca să-şi scrie testamentul şi că Mihai Antonescu dorea să vorbească cu Suveranul pentru a-i comunica detalii importante în legătură cu tratativele pe care le ducea cu ministrul Afacerilor Străine al Turciei, Menemencioglu. Ică scrisese un lung memoriu, dar pe care, recitindu-l, l-a distrus. Testamentul Mareşalului a fost păstrat şi este reprodus de Mircea Ionniţiu34. Documentul se referă doar la avuţia Mareşalului şi stabileşte îndatoririle moştenitorilor”. Gh. Ionescu-Bălăceanu se arată la fel de explicit ca sfătuitorul Regelui, observând la rându-i: „În camera- seif, unde au fost depuşi cei doi Antoneşti, s-au adus o masă şi două scaune. Ion Antonescu şi Ică Antonescu mi-au cerut hârtie şi creion, pe care le-am dus în urma aprobării date de rege. Ion Antonescu şi-a scris testamentul, în care arăta că lasă toată averea soţiei sale. Ică Antonescu s-a adresat Regelui, arătând că el, peste capul Mareşalului, duce tratative cu Aliaţii prin emisari direct la Cairo. El cerea să fie chemat imediat de Mihai spre a-i spune şi alte chestiuni de mare importanţă. Atât testamentul lui Ion Antonescu, cât şi cele scrise de Ică Antonescu, le-am predat Regelui şi acesta lui Mocsony-Styrcea. Cererea lui Ică a rămas fără răspuns. Mihai nevrând să audă de acest lucru. După bombardament (efectuat de aviaţia germană în dimineaţa de 24 august 1944), am găsit pe jos fragmente rupte din notiţele făcute de Ion şi Ică Antonescu, fragmente pe care le-am păstrat un timp, apoi le-am aruncat”35.

Destăinuirile celor doi complotişti, analizate astăzi, se dovedesc parţial inexacte, în sensul că: Nu se confirmă cum că de la Mareşal s-ar fi păstrat doar testamentul, preluat şi valorificat de Mircea Ionniţiu, ci au ieşit la iveală şi alte documente, mult mai semnificative pentru specialişti şi pentru istorie: o scrisoare destinată de Mareşal soţiei sale36, precum şi tulburătoarele însemnări din celulă despre evenimentele politice în care a fost implicat la 22 şi la 23 august 1944 şi care, sub semnătura-i inconfundabilă poartă menţiunea: „23 VIII.1944. Scris în celulă”37.

Documentul prezintă o valoare excepţională, iar Antonescu, intuind cu siguranţă acest lucru, pentru a-l salva de la o posibilă „rătăcire” ori de o nedorită publicitate şi interpretare în epocă, cu uz politic sau ştiinţific neadecvat, nu l-a predat oamenilor Regelui, ci i-a aflat o originală ascunzătoare. Decis să se adreseze Istoriei, Mareşalul a preferat calea38 ce i s-a părut cea mai riscantă, dar care s-a dovedit cea mai sigură în privinţa protecţiei optime: Mareşalul şi-a ales dintre cărţile şi imprimantele prăfuite răspândite prin camera-seif o agendă ce aparţinuse Regelui Carol al II-lea şi, pe filele indicând luna aprilie…1930, şi-a aşternut gândurile şi impresiile, mesajul dorit să parvină viitorimii în stilul său lapidar, în formula ce-i era familiară şi lesne de recunoscut, dar evident în mare grabă (unele cuvinte, mai ales numele proprii, au fost prescurtate). În cursul bombardamentelor germane asupra Capitalei de la 24 august 1944 au fost afectate, după cum se ştie, părţi importante ale Palatului din Calea Victoriei, inclusiv ori mai ales Casa Nouă, dar- printr-o adevărată minune-agenda cu pricina a scăpat intactă. Ea a fost descoperită printre dărâmături de Gh. Teodorescu, căpitan şi comandant al companiei I a Batalionului de Gardă al Palatului la 23 august 1944, şi care în 1980 a prezentat documentul personal lui N.Ceauşescu39. Din însemnările Mareşalului vom reţine paragraful final ce cuprinde o evaluare a actului de la 23 august 1944 de către o personalitate care, natural, nu putea şi n-a voit să-l accepte:

            „…Istoria să judece.

Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui între patru ochi în prezenţa domnului Mihai Antonescu că, dacă este un alt om în ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul, cu o singură condiţie: să prezinte garanţii şi nu să fie un ambiţios sau un aventurier.

            Mareşal Antonescu40”.