ACTUL DE LA 23 AUGUST (ÎNTRE NECESITATE ȘI IMPRUDENȚĂ) (1)

Pe fondul succeselor ruseşti de la începutul anului 1944, mareşalul Antonescu s-a preocupat de retragerea armatei cu pierderi minime pe poziţii întărite, care să asigure o bună apărare a ţării. 1. Odată cu stabilizarea frontului din Moldova şi oprirea ofensivei sovietice, Antonescu s-a preocupat de intensificarea activităţii diplomatice pentru scoaterea României din război. Prin misiunile diplomatice de la Cairo şi Ankara, Mareşalul se afla în „situaţia corăbierului a cărui corabie era ameninţată să se scufunde şi aruncase mai întâi ancora către un ţărm însorit, către care se îndreptase dintotdeauna şi, văzând că acel ţărm îl respinge, o aruncă în ultimul moment spre un ţărm înceţoşat, enigmatic şi arid”2.
            Pentru a putea să se concentreze în linişte asupra problemelor, pe care le ridica frontul din Moldova şi ieşirea României din război, Mareşalul se retrage, sub pretextul unui tratament balneoclimateric la Olăneşti. Abia instalat în staţiunea vâlceană, Antonescu a primit o invitaţie de la Hitler şi a plecat la cartierul general al Furher-ului de la Wolfsschanze din Prusia Orientală. Antonescu a fost însoţit de Mihai Antonescu, generalii Şteflea, Arbore şi Dobre şi alţi ofiţeri. Confruntarea a fost dură, dar nu hotărâtoare. Antonescu s-a eschivat şi a evitat răspunsul la întrebarea brutală pusă de Hitler, încă de la început: „Dacă România este hotărâtă să meargă mai departe alături de Germania sau nu”. Mareşalul a răspuns prin alte întrebări dacă Germania este capabilă să mai facă faţă ofensivei sovietice pe frontul de Est, dacă este capabilă să pună capăt raidurilor aeriene ale Aliaţilor. Fără să poată da nişte răspunsuri concrete, Hitler a trecut peste acest subiect fără însă să-şi piardă încrederea în generalul Antonescu3. Astfel, la finalul întrevederii, Hitler a rămas cu încrederea nezdruncinată că mareşalul Antonescu va urma Germania până la sfârşitul războiului.
            Întors la Olăneşti, mareşalul îşi reia netulburat activitatea de organizare a frontului din Moldova şi îşi intensifică la maxim activitatea diplomatică şi contactele cu aliaţii. Refuzul aliaţilor de a veni lângă el la Dunăre nu-l dezarmau şi nu-l demobilizau, nici atunci când aliaţii efectuau  puternice bombardamente asupra sudului României.
În timp ce mareşalul se afla la Olăneşti, complotiştii au avut răgazul şi toată liniştea pentru a pregăti lovitura de stat. Informate asupra preparativelor opoziţiei, faţă de care au manifestat neîncredere, autorităţile antonesciene şi oficiile hitleriste de spionaj din România nu au aflat mai nimic despre pregătirile tehnico-militare desfăşurate în cel mai mare secret la Palat, cu participarea Regelui Mihai I şi a colaboratorilor săi cei mai apropiaţi4. Prin luna mai, Siguranţa, prezenta mareşalului un raport prin care îi atrăgea atenţia despre existenţa unui focar de sabotaj în Marele Stat Major al armatei, care sustrage efective ce trebuiau să meargă pe front, dau copii cu situaţia frontului la Palat şi Inteligence Service şi-l informează eronat pe mareşal. Aflând despre aşa zisul complot, Mareşalul a întrebat cine este în capul acestora, la care i s-a răspuns: „domnul general Constantin Sănătescu”. Auzind numele lui Sănătescu, mareşalul le-a spus: „Păi, dacă acesta este capul lor, atunci lăsaţi-l în pace. Acesta nu este în stare de ceva serios. Totuşi, urmăriţi-i mai aproape şi ţineţi-mă la curent”5. Mareşalul nu credea că Sănătescu, comandantul lui de încredere al trupelor de pază al capitalei în timpul rebeliunii, ar putea să se ridice împotriva sa. Buna credinţă a Mareşalului şi încrederea în oameni au contribuit la dezarmarea Siguranţei şi la dezorientarea ei. Siguranţa, crezând la rândul său, că Antonescu are informaţii despre activitatea lui Sănătescu, şi-a slăbit vigilenţa faţă de acesta. În schimb Sănătescu a trecut de partea complotiştilor de la Palat, încă din 1943. În august 1944, când Mareşalul era la Olănești, generalul Sănătescu a vizitat de mai multe ori frontul şi a luat contact cu o serie de ofiţeri ca generalul Racoviţă Mihai, comandantul armatei a IV-a, generalul Creţulescu, comandant de divizie, generalul Costică Niculescu, comandant corp de armată, general Cociu, comandant de divizie şi colonelul Nicolae Dragomir6. Acestora li s-a dat să înţeleagă și li s-a spus direct faptul că Majestatea Sa Regele are o soluţie pacifistă şi că rezistenţa nu mai are niciun rost. Acţiunile lui Sănătescu de atragere a armatei de partea complotiştilor au fost întărite de pregătirile ruşilor pentru declanşarea unei mari ofensive pe frontul din Moldova.