Astăzi a avut loc cea de a doua ședință a Consiliului Local al sectorului 6. Aceasta ședință a avut pe ordinea de zi constituirea comisiilor de specialitate. Ca în cazul oricărui căștigător USL si-a atribuit prin votul majorității locurile pe care și le-a dorit în cadrul acstor comisii fapt ce a stârnit nemulțumirea și a rănit orgoliul personal a celor de la PDL. Cei de la PDL plecând de la un articol de lege care stabilește că membrii comisiilor sunt desemnați conform ponderii obținute de fiecare partid în urma scrutimului au făcut o mare confuzie între configurația politică a comisiilor și proporționalitatea politică a comisiilor. Pentru lămurirea lor le spun pe această cale că în mod natural învingătorii își iau locurile pe care și le doresc, iar invinșii rămân mereu cu ce a mai rămas, asta într-o exprimare simplă și pe înțelesul oricui, într-o formă mai elaborată le spun că ponderea scrutimului se referă la configurația politică a comisiilor care se manifestă între partide cu interese diferite și că proporționalitatea politică a comisiilor se manifestă în cadrul unei alianțe când două sau mai multe partide având aceleași interese îți împart în mod echitabil pe baza unui algoritm bine definit locurile vizate. Ori, cum USL, nu are aceleași interese cu PDL, era imposibil să se aplice principiul propoționalității în stabilirea membrilor din comisiile de specialitate alese în cadrul Consiliului Local al sectorului 6.
vineri, 29 iunie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu