O RĂUTATE, O MINCIUNĂ ŞI O MARE ECONOMIE DE BANI.

Clasa pregătitoare este, alături de măsura de desfiinţare a unor unităţi şcolare, cea mai mare mizerie din istoria învăţământului românesc. Spun asta deoarece ea nu este decât o răutate, o minciună şi o mare economie făcută pe spatele educaţiei naţionale româneşti.

Clasa pregătitoare se justifica prin faptul că numeroşi copii ajungeau în clasa I a fără să aibă abilităţi şi deprinderi elementare. În acelaşi timp pentru alinierea învățământului românesc la standardele învățământului european se dorea începerea mai devreme a învățământului obligatoriu. Ori de la aceste motivaţii, sau bune intenţii, şi până la măsurile de punere a lor în practică este o diferenţă enormă.

Prin transformarea grupei pregătitoare în clasă pregătitoare un an din învățământul obligatoriu de la şcoală este coborât peste anul de grupă pregătitoare de la grădiniţă, astfel din punct de vedere al încadrării cu personal didactic dispare un an de studiu din educaţia elevului, iar un alt an este redus la jumătate. Prin urmare până aici reforma este doar o economie de bani fără nicio raţiune pedagogică sau educaţională.

Dacă am în vedere faptul că măsura de organizare a clasei pregătitoare se justifica prin începerea şcolii, adică a clasei I, de către un număr destul de mare de copii la vârsta de 7 ani, atunci văd că prin ordinul MECTS Nr 3064 de aprobare a metodologiei de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I pentru anul şcolar 2012-2013, toţi copiii vor începe clasa pregătitoare la 6 ani şi apoi toţi vor fi în clasa I – a în mod obligatoriu la vârsta de 7 ani, în aceste circumstanţe trag concluzia că măsura nu a fost decât o mare minciună.

Prin transformarea grupei pregătitoare în clasa I si trecerea acesteia la şcoală copiii trec de la un regim educaţional cu un program între orele 8.00 la orele 17.00 la un program între orele 8.00 şi 12.00, deci la un program cu un cadru didactic mai puţin şi cu patru ore mai scurt, la un program care sfidează nevoile educaţionale ale elevilor şi interesele părinţilor. Din acest punct de vedere legea a făcut un mare rău atât copiilor şi părinţilor cât şi şcolilor care nu au spaţiile şi condiţiile necesare organizării claselor pregătitoare.

În aceste condiţii structura învățământului nu avea nicio problemă, trebuiau doar îmbunătăţite condiţiile şi dotările, construite grădinițe şi şcoli după toate standardele europene (sală de sport, sală de mese, sală de instrumente muzicale, sală de activităţi culturale, sală de lectură), trebuia să se ia nişte măsuri prin care să se asigure pas cu pas trecerea la un învăţământ organizat într-o singură tură, organizarea după terminarea educaţiei formale a unor activități didactice corespunzătoare, organizarea unor evaluări corecte şi introducerea examenului de admitere obligatoriu la facultate.