În întreaga lor istorie oamenii au căutat să păstreze în memorie amintirea vie a unor întâmplări şi evenimente ce au avut, prin importanţa lor, darul şi puterea de a le marca existenţa.
În general, oamenii s-au legat sufleteşte de marile evenimente ale existenţei, sărbătorind naşterea, căsătoria, moartea, succesele şi împlinirile vieţii lor. În acelaşi timp, pentru a menţine trează conştiinţa trecutului şi a apartenenţei la o anumită comunitate, ei au căutat cu aceeaşi sârguinţă să sărbătorească victoriile şi împlinirile poporului lor, a naţiunii din rândurile căreia făceau parte.
În viaţa popoarelor momentele de început ale unei evoluţii hotărâtoare pentru veacurile următoare sau desăvârşirea unui proces istoric au căpătat în memoria colectivă o valoare emoţională şi simbolică atât de mare încât au devenit, pe de o parte puncte de reper şi de cotitură pentru popoarele care le-au trăit, iar pe de altă parte prilej de bucurie, fericire şi de petrecere. Ziua în care tot poporul petrece şi se bucură de faptele sale este zi de sărbătoare naţională.
La noi la români, ziua naţională n-a fost sărbătorită mereu în una şi aceeaşi zi. După formarea statului modern român în 1859 ziua naţională a românilor a fost sărbătorită pe 24 ianuarie, zi care marca unirea Moldovei cu Muntenia. După aducerea la conducerea tării a unui prinţ străin în 1866 ziua naţinală a românilor este sărbătorită pe 10 mai, dată care coincide cu ziua de naştere a regelui Carol I. După primul război mondial ca urmarea a împlinirii idealului de veacuri a poporului român „unirea tuturor românilor şi a teritoriilor locuite de ei intr-un singur stat”, s-a stabilit ca ziua naţională a românilor să fie sărbătorită pe 1 decembrie.
După al doilea război mondial, regimul instaurat la putere cu ajutorul sovieticilor, căutând să rupă orice legătură cu trecutul burghez şi să asigure comunismului o intrare triumfală pe scena istoriei, a stabilit ca ziua naţională a românilor să fie sărbătorită pe 23 august. Practic la această dată a avut loc în anul 1944 ceea ce comuniştilor le plăcea să spună că a fost insurecţia armată antifascistă şi antiimperialistă din România, acţiune prin care România a încetat războiul împotriva Rusiei şi a întors armele împotriva Germaniei naziste şi a Ungariei hortyste. Eveniment care pe cât de fericit s-a dorit a fi la început pe atât de dramatic s-a dovedit a fi, prin consecinţele lui, mai târziu.
Această situaţie a dăinuit până la revoluţia din 1989 când, în încercarea de revenire la vechile valori şi sărbători ale neamului, Parlamentul României a hotărât sărbătorirea din nou a zilei naţionale pe 1 decembrie.
Astfel s-a consacrat pentru zilele noastre ca sărbătoare naţională ziua ce a adus poporului român la 1 decembrie 1918 uriaşa bucurie a unirii Transilvaniei cu România, după ce cu câteva luni înainte Basarabia şi Bucovina hotărâseră şi ele să intre în graniţele patriei mamă.
Astfel la 1 decembrie de ziua naţională a României, noi sărbătorim realizarea statului unitar român adică cuprinderea din nou a tuturor românilor şi a teritoriilor locuite de ei într-un stat naţional.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu