După declanşarea celui de al doilea război mondial la 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de către Germania, România a căutat sub protecţia alianţelor sale tradiţionale cu Franţa şi Anglia să se menţină pe o poziţie de neutralitate. Incapacitatea Franţei şi a Angliei de a opri ofensiva germana şi de a satisface garanţiile de securitate ale statelor mici şi mijlocii ale Europei, a făcut ca aceste ţării, printre care s-a aflat şi România, să cadă într-o accentuată izolare politică.
În această grea situaţie România este ameninţată atât de Uniunea Sovietică cît şi de statele revizioniste susţinute de Germania. În aceste condiţii România cedează fără luptă Uniunii Sovietice, pe 28 iunie 1940, Basarabia şi N. Bucovinei, iar prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, impus de Hitler şi de Mussolini, România cedează Ungariei N-V Transilvaniei şi Bulgariei Cadrilaterul.
În urma marilor pierderi teritoriale din vara anului 1940, pe 6 septembrie 1940 este adus la putere pentru salvarea ţării generalul Ion Antonescu. Încă de la începutul guvernării sale Antonescu a avut de ales între două rele; alianţa cu Uniunea Sovietică ce îi luase Basarabia şi N. Bucovinei şi alianţa cu Germania care îi impusese Dictatul de la Viena. Antonescu considerând că alianţa cu Uniunea Sovietică este o imposibilitate morală şi că principala luptă trebuie dusă împotriva comunismului sovietic, hotărăşte să întărească alianţa cu Germania şi să intre în război alături de A. Hitler. Prin această alianţă Antonescu spera să evite instaurarea comunismului în România şi să elibereze Basarabia şi N. Bucovinei cu ajutorul Germaniei.
Pe 22 iunie 1941 Germania atacă Uniunea Sovietică iar armata română trece Prutul şi începe eliberarea Basarabiei şi a N. Bucovinei.
După eliberarea tuturor teritoriilor româneşti de sub ocupaţia sovietică, armatele române nu se opresc la Nistru ci continuă lupta alături de armatele germane pe frontul de Est. La cererea Germaniei armatele române operează în direcţia Odessa- Crimeea şi după lupte grele în toamna anului 1941 armata IV a română a reuşit să cucerească Odessa. În iulie 1942 este cucerit Sevastopolul, iar în toamna anului 1942, 26 de divizii româneşti au fost angajate alături de armata germană în luptele de la Stalingrad.
La Stalingrad armatele germano- române suferă o grea înfrângere şi Antonescu a înţeles că Germania a pierdut războiul. În aceste condiţii Antonescu îşi intensifică acţiunile diplomatice pentru scoaterea României din război. Demersurile lui Antonescu pe lângă Anglia şi SUA eşuează deoarece aceste puteri democratice au încheiat o înţelegere cu Uniunea Sovietică ce le împiedica să încheie o pace separată cu Antonescu. Refuzul generalului Ion Antonescu de a purta tratative cu Uniunea Sovietică şi mai ales de a accepta clauza capitulării necondiţionate cerută prin Tratatul de la Casablanca de Naţiunile Unite a amânat încheierea unui armistiţiu cu acestea.
Cu cât sovieticii s-au apropiat mai mult de graniţele României cu atât mai mult au înţeles că nu trebuie să mai respecte principiul tratativelor bilaterale impus de Naţiunile Unite statelor care doreau să iasă din războiul dus alături de Germania şi că pentru a ajunge înaintea puterilor occidentale la Berlin trebuie să poarte tratative unilaterale cu ţările aliate Germaniei. În acest context şi Antonescu a înţeles că nu se mai poate baza pe sprijinul puterilor occidentale şi că trebuie să poarte tratative cu Uniunea Sovietică. Tratativele s-au desfăşurat la Stockholm şi au avut ca principal scop încheierea unui armistiţiu între România şi Naţiunile Unite. Dorind obţinerea unui armistiţiu în condiţii cât mai bune pentru România, Antonescu refuză încetarea ostilităţilor, a războiului împotriva Uniunii Sovietice.
În lipsa unei comunicări sincere şi deschise între Mareşalul Antonescu şi Regele Mihai I al României, pe 23 august 1944 este organizată o lovitură de stat la capătul căreia Antonescu este înlăturat de la conducerea ţării. După înlăturarea lui Antonescu, Regele Mihai hotărăşte să oprească războiul împotriva Uniunii Sovietice şi să întoarcă armele împotriva Germaniei.
Oprind lupta împotriva sovieticilor, Regele Mihai I s-a ridicat cu curaj împotriva ocupanţilor germani şi hortişti, dar oprind războiul împotriva URSS a împiedicat încheierea unui armistiţiu cu Naţiunile Unite în condiţii favorabile pentru tară. După terminarea războiului sovietici vor instaura în România un regim politic comunist şi îl vor sili pe Regele Mihai I să abdice şi să părăsească ţara.
După 23 august 1944 armata română de pe frontul de est a încetat lupta împotriva sovieticilor, dar ea nu a fost recunoscută de sovietici ca armată aliată şi a fost dezarmată, scoasă din luptă şi în mare parte deportată în Siberia. Mulţi dintre ei nu şi-au mai văzut ţara niciodată.
Armata din ţară care nu luptase împotriva sovieticilor, sprijinită de forţele patriotice a întors armele împotriva germanilor şi după numai o săptămână de luptă au eliberat Bucureştiul şi au trecut la eliberarea bazinului petrolier al Prahovei.
După semnarea Armistiţiului cu Naţiunile Unite de la Moscova, încheiat în condiţii foarte dezavantajoase pentru România, armata română este nevoită să lupte alături de armata sovietică pentru eliberarea Transilvaniei de sub ocupaţia hortisto-hitleristă. În bătălia pentru Transilvania s-au dat lupte grele pe Valea Mureşului, în marile oraşe şi pe Văile Crişurilor. În retragere lor hortiştii au săvârşit grave masacre asupra populaţiei româneşti, precum cele de la Moisei, Săbişa şi Prundul Bârgăului.
Luptând cu vitejie, ostaşi români au reuşit până pe 25 octombrie 1944 să elibereze ultimele teritorii româneşti de sub ocupaţia hortisto-fascistă, oraşele Carei şi Satu Mare.
După eliberarea teritoriului naţional de sub ocupaţia hortisto-fascistă, armata română a luptat alături de armata sovietică pe teritoriul Ungariei, Cehoslovaciei, şi Austriei până la înfrângerea definitivă a Germaniei fasciste, pe 9 mai 1945.
În cinstea victoriei obţinută de armata română pe 25 Octombrie 1944 în luptele de la Carei şi Satu Mare, în urma cărora a eliberat întreg teritoriul naţional de sub ocupaţia hortisto-hitleristă şi a tuturor luptelor purtate de armata română pentru eliberarea teritoriilor româneşti şi pentru apărarea teritoriului naţional, s-a hotărât ca ziua de 25 octombrie să fie ziua forţelor armate din România şi a tuturor celor care au luptat şi au ca misiune apărarea României.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu