luni, 4 iulie 2011

DEZASTRU LA BACALAUREAT

Probabil multă lume este consternată, socată, speriată de rezultatele de la Bacalaureat. La o analiză mai amănunţită vezi că nedumerirea este nejustificată, deoarece din punct de vedere al corectitudinii ce s-a întâmplat anul acesta este normal. De multă vreme trebuia pus piciorul în prag şi trebuia să se facă ceva pentru a nu se mai copia la examenul de Bacalaureat. Sub diverse motive asistenţii îi lăsau pe candidaţi să copieze, practic făceau ca bacalaureatul să fie o glumă.
Prin această abordare erau dezavantajaţi elevii care de-a lungul celor 12 ani de şcoală chiar au învăţat ceva, elevii cu atitudini şi comportamente şcolare şi sociale pozitive. Erau avantajaţi cei care aveau o situaţie şcolară grea: medii scăzute, frecvenţă redusă, abateri disciplinare, cei care tratau cu dispreţ şi nepăsare şcoala, familia societatea, cei care credeau că o diplomă poate să le suplinească lipsa cunoştinţelor. După un bacalaureat trecut în glumă mergeau la o facultate particulară şi fără să ştie ceva obţineau o licentă. Practic după un bacalaureat fraudat şi o facultate făcută în condiţiile unor exigente scăzute s-a produs de-a lungul timpului o răsturnare a valorilor.
Faţă de anii trecuţi nu s-a întâmplat nimic deosebit în afara de faptul că anul acesta s-a copiat mai puţin. Nu este vina nimănui pentru eşecul de anul acesta sau este vina tuturor.
Cert este că din punct de vedere a corectitudinii, rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat, în sesiunea iunie – iulie 2011, sunt cele mai apropiată de adevăr. Eu spun că nici aceasta situaţie nu reflectă în totalitatea realitatea, şi că o atenţie mai sporită din parte asistenţilor putea face ca procentul de promovabilitate să fie şi mai mic.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu