Despre titularizare 

Iar încurcă lumea lucrurile, intenționat sau din necunoaștere, dar, sigur denigrator și tendențios, se aruncă, gratuit sau nu, cu noroi și fără rost în profesori. A se vorbi despre candidații la titularizare, care nu își iau examenul, ca de niște profesori titulari, este ca și cum, într-o cursă sportivă, vorbești la fel despre cei care abandonează și cei care reușesc sau câștigă. Să vorbești mereu de cei care nu iau nota 7 sau iau notă sub 5 ca și cum aceștia sunt Titularii sistemului, este o manipulare de cea mai joasă speță. Iar trecerea cu vederea peste faptul că foarte mulți iau note mari, chiar și 9.90-9.99 sau 10, și nu prind post, este o tăinuire și o omisiune care servește aceluiași scop, discreditare și compromiterea profesorilor.  De ce oare toate acestea ? De ce se aruncă mereu asupra profesorilor, care au trecut cu succes peste examenele de titularizare, definitivat, de grade didactice, perspectiva eșecului, de parcă au căzut și ei examenul de titularizare ? Despre profesori, se vorbește doar pe marginea celor care nu reușesc la titularizare, a celor care, din diverse motive, nu fac ceea ce trebuie, dar nu se spune că, cei care nu iau minimum nota cinci, nu ajung profesori, iar cei care nu se descurcă la clasă provin din rândul celor care intră în sistem, datorită faptului că sistemul nu îi stimulează pe alții mai buni să o facă. În condițiile în care, pe de o parte, Sistemul nu îi stimulează pe cei buni să intre în sistemul de educație, iar pe de altă parte, nu face nimic pentru a-i ajuta pe cei care au reușit la concursul de titularizare, greșeala și problema este a sistemului. Sistemul de educație nu le oferă  profesorilor suportul material și administrativ necesar realizării unui act didactic modern, nu le oferă recunoașterea socială a importanței muncii lor, nu le asigură integritatea și PROTECȚIA necesară pe marginea actului de evaluare, care este un fel de dreptate și de justiție educațională.  In schimb, același sistem găsește vinovat profesorul pentru toate deficiențele sistemului. 

În mintea unora, profesorul a devenit subiectul unei ipocrizii fabuloase, când este nevoie de el, este elogiat ca un erou și este declarat prioritate națională, iar când  se vorbește de priorități și de nevoi, nu mai știe nimeni de el. Adică educația este bună doar să ne lăudăm cu ea, dar, în realitate, fiecare caută să și-o facă cât mai repede și cât mai ușor, ori, se știe că, până la urmă, educarea este un act de inițiere, pe care nu poți să-l sari, și să nu-l trăiești în toate detaliile lui. Cine trece peste aceste momente rămâne needucat. 

Prin urmare, decidenții ar trebui să-și schimbe discursul și să separe apele, să înțeleagă că sunt profesori care tranzitează  sistemul, ca suplinitori temporari sau ca suplinitori care se complac (uneori justificat, numărul posturilor este limitat) în această condiție, perioade mai mari de timp, și profesori care își trec examenul de titularizare, desfășurat ca un concurs pentru un post, și care merită toată aprecierea și stima întregii societății. Printr-o critică făcută nejustificat, este dezgolit de conținut orice concurs, se poate contesta orice realizare profesională, se duce în derizoriu condiția profesională a celor care mai trec un concurs cinstit, în societatea noastră. 

Apoi, trebuie să vorbim despre examenul concurs pe care îl susțin profesorii pentru a se titulariza în învățământ. Examenul de titularizare Cred că a rămas unul din puținele examene care se mai dau pe bune, în care candidatul este el și foaia pe care scrie, este el cu propriile lui cunoștințe, este el aflat într-o competiție cu foarte mulți alți colegi, care vor același post. Din acest punct de vedere, le-aș recomanda tuturor contestatarilor să treacă acest concurs și, apoi, să vorbească.