joi, 29 septembrie 2016

„Carul înaintea boilor” sau despre o educație care nu este completă și pentru toți.

Când văd chestia asta cu „Scoala pentru toți” îmi dau seama cât de lipsiti de viziune sunt cei care au avut și au puterea să decidă soarta educației acum. In 2008 Funeriu a venit la Primăria sectorului 6 la o ședintă anunțată pentru discutarea problemelor legate de descentralizare, acolo și-a făcut un titlu de glorie din faptul că nu are niciun scop politic, că face doar o analiză a educației. După ce și-a terminat fulminanta expunere a concluzionat că învățământul românesc este praf. Atunci l-am întrebat cum vede posibilitatea extinderii educației la toate formele necesare pentru un act educațional divers și complet..... ? Nu a știut ce să-mi spună, chiar a fost foarte surprins de întrebare. I-am spus că nevoile societății s-au schimbat și că părinții necesită din ce în ce mai mult un program prelungit pentru copiii lor în cadrul spațiului școlar și că oamenii vor o „școală după școală” nu nimic sau o „școală înainte de școală”. Nu a înțeles prea multe atunci dar apoi a trecând peste bariera politicii, ca membru de frunte al PDL, a promovat din această poziție conceptul de școală după scoală, concept care a rămas în cultura educațională a gândirii care a generat LEN din 2011. Prevederea a fost doar o piatră aruncată într-un ocean deoarece pe cât se dorea acest lucru pe atât erau prevăzute lucruri care împiedicau desfăsurarea acestui program, trecerea la completarea educației formale cu activități ale educației nonformale. Lucrurile au avut o parte pozitivă deoarece a început să se pună problema desfășurării unei educații în școala pe parcursul întregii zile. Primăriile au început să gândească programe prin care să se implementeze părți ale programului scoala dupa scoala si au aprobat în limitele cerute de școli servirea unei mese calde de către elevi. Aparent pare puțin dar în realitate s-a făcut ceva. Cu cât progamul cu masa caldă s-a extins cu atât s-a văzut că solicitările părinților au crescut atât pentru masă cât si pentru cât mai multe activități, dacă se putea până la orele 17.00-18.00. Odată ajunși aici oamenii s-au convins de necesitatea unui program de scoala după scoală organizat la scoala, care să cuprindă un program de activități pentru o educatie care să se desfăsoare pe parcursul întregii zile. Acestă necesitate a impus găsirea unor formule care să ducă la promovarea unei astfel de viziuni. Probabil acum vă întrbați ce mai vreau dacă lucrurile au mers atât de bine și dacă prin „Scoala pentru toți” se dorește continuarea apropierii școlii de nevoile comunității și a părinților. Păi aici este problema, se vrea ceva și se începe cu ceea ce trebuia să se termine. La „școala pentru toți„ trebuie să se ajungă, până acolo însă trebuie să avem în vedere implementarea „conceptului de educație eficientă”, trecerea la un „program într-un singur schimb”, „masă caldă” pentru toți elevii (cel puțin pentru elevii din învățământul obligatoriu), cu spațiile necesare și cu personalul calificat pentru această activitate, „educația nonformală”, cu elevi și profesori în școală......... un nou curriculum și o altă salarizare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu