9 MAI 1877 ZIUA PROCLAMĂRII INDEPENDENȚEI DE STAT A ROMÂNIEI

9 MAI 1877 ZIUA PROCLAMĂRII
INDEPENDENȚEI DE STAT A ROMÂNIEI

După aducerea prințului străin şi adoptarea Constituţiei de la 1866, obiectivul politic al tuturor forţelor politice din România a devenit cucerirea independenţei. În acest sens se acţionează în ţară prin luări de cuvânt în parlament şi prin articole în presă şi în străinătate prin susţinerea independenţei in faţa marilor puteri. Problema independenţei este abordată de însuşi principele Carol în 1871 când cere Porţii în mod oficial să recunoască Independenţa României. Refuzul Porţii a arătat încă o dată în plus că independenţa nu se putea obţine decât cu arma în mână

            În ceea ce priveşte opţiunea pentru independenţă toate forţele politice erau în favoarea ei, dar in ce priveşte calea ce trebuia urmată pentru obţinerea ei se manifestau puncte de vedere diferite. Liberalii doreau obţinerea independenţei imediat chiar pe calea războiului, în timp ce conservatorii doreau obţinerea independenţei treptat , pe cale paşnică, prin tratative.  

            Un moment favorabil luptei pentru independenţă a fost Criza Orientală declanşată de lupta antiotomană a Bosniei şi Herţegovinei. În 1876 intra în lupta antiotomană si Serbia şi Bulgaria. Lupta antiotomană a popoarelor din Balcani a oferit Rusiei prilejul să intervină si sa-şi extindă dominaţia asupra S-E Europei. Sub pretextul ca intervine în sprijinul populaţiei slave şi ortodoxe din Balcani Rusia se pregăteşte de război împotriva Turciei. Pentru a-si asigura neutralitatea Austro-Ungariei, care avea şi ea interesele ei în Balcani, încheie un tratat cu aceasta prin care îi promite Bosnia şi Herțegovina.

Pe fondul acestor evenimente oamenii politici din România înțelegând ca nu pot rămâne în afara războiului ruso - turc, iniţiază tratative cu Rusia. O delegaţie română condusă de I. C. Brătianu  şi M. Kogălniceanu se deplasează în septembrie 1876 la Livadia în Crimeea, la reşedinţa de vară a tarilor, unde poartă tratative cu ţarul Rusiei şi cancelarul Gorceakov. În timpul tratativelor românii le promit ruşilor că le vor permite să tracă peste teritoriul României, dar numai in condiţiile respectării integrității şi suveranităţii României. Rusii resping pentru moment pretenţiile românilor dar nevoia de a interveni în Balcani cu un efort cât mai mic îi determină să revină la masa tratativelor. Pe 4 aprilie 1877 Ministrul de externe al României M. Kogălniceanu si Consulul General al Rusiei Dimitrie Stuart, semnează Convenţia Politică româno - rusă, prin care se reglementa trecerea trupelor ruse peste teritoriul României spre Balcani. Ruşii trebuiau să respecte integritatea şi suveranitatea României să plătească cheltuielile făcute pe teritoriul României si să urmeze un traseu care urma să ocolească Bucureştiul. După realizarea acestei înţelegeri cu România, Rusia declară pe 12 aprilie război Porţii.

Alianţa româno - rusă îi determină pe turci sa bombardeze malul stâng al Dunării, românii ripostează si bombardează şi ei Vidinul şi Turtucaia, astfel se instaurează în mod neoficial starea de război între România şi Turcia. Pe 9 mai 1877 la interpelarea deputatului Nicolae Fleva, ministrul de externe M. Kogălniceanu proclamă in parlament independenţa României.

Pe  14-15 iunie 1877armatele ruse sprijinite de cele române trec Dunărea şi înaintează în Balcani. Armata rusa este oprită la Plevna unde turcii sub conducerea marelui general Osman Paşa au organizat un puternic sistem de fortificaţii cu numeroase redute apărate de peste 50.000 de soldaţi.

Ruşii crezând că pot să-i învingă pe turci singuri au refuzat încheierea unei convenţii militare cu România prin care să se stabilească condiţiile participării României la război. În lipsa acestei convenţii cu România armata rusă luptă singură în faţa Plevnei şi după două asalturi sunt respinşi şi nevoiţi să se retragă. În aceste condiţii este redactată pe 19 iulie 1877 celebra scrisoare prin care Principele Nicolae al Rusiei îi cere Principelui Carol al României să-i vină în ajutor (să facă act de devoţiune şi joncţiune). Pericolul mutării frontului la N de Dunăre si dorinţa de a obţine independenţa prin luptă cu arma în mână îl determină pe Carol sa-i sprijine pe ruşi şi să trimită armata română in Balcani fără o convenţie de colaborare militară româno-rusă. Astfel începe lupta pentru cucerirea independenţei de stat a României.

După intrarea României în război, armatele româno–ruse comandate de Principele Carol al României organizează la sfârşitul lunii august al treilea asalt asupra Plevnei . În timpul acestui asalt românii cuceresc pentru scurt timp redutele Griviţa 1şi 2. Cu prilejul acestor lupte au căzut eroic în Valea Plângerii sau Valea Morţii căpitanul Valter Mărăcineanu şi maiorul Gh. Şonţu.  Al treilea asalt se termină în cele din urmă cu respingerea armatelor româno-ruse.

În noiembrie armata turcă rămasă fără provizii şi fără armament încearcă să spargă încercuirea în sectorul rusesc al frontului, dar românii pătrund în Plevna şi-l iau prizonier pe Osman Paşa. Odată cu Osman Paşa a capitulat întreaga armată turcă de la Plevna.

După victoria de la Plevna armatele ruse au acţionat în direcţia S-E spre Adrianopele iar cele române au acţionat în direcţia N-V spre Vidin. În faţa acestor ofensive turcii sunt nevoiţi să ceară pace. Pacea se încheie fără participarea Românie între Rusia şi Turcia pe 19 februarie 1878 la San Ştefano. Pacea de la San Ştefano recunoştea independenţa României, Serbiei şi a Muntenegrului. Prin pacea de la San Stefano Rusia lua ca despăgubire de război Dobrogea şi îşi rezerva dreptul de a o schimba cu cele trei judeţe din sudul Basarabiei. Luarea celor trei judeţe din sudul Basarabiei a nemulţumit statul român care a văzut în această măsură o încălcare a integrităţii şi suveranităţii României. Neînţelegerile teritoriale dintre România şi Rusia vor deteriora pentru o lungă perioadă de timp relațiile româno-ruse.

Congresul de la San Ştefano a nemulţumit Austria şi Anglia. Austria pentru că nu primise Bosnia şi Herţegovina iar Anglia pentru că îşi vedea ameninţate interesele economice din Imperiul Otoman de expansiunea rusească.

În aceste condiţii se hotărăşte organizarea în iunie - iulie 1878 a unui nou Congres de Pace la Berlin.

Congresul de Pace de la Berlin desfăşurat sub patronajul cancelarului german Otto von Bismarck, a hotărât să recunoască independenţa României cu condiţia înlăturării articolului 7 din constituţie, care acorda drept de cetăţenie doar persoanelor de religie creştină şi de rezolvarea neînţelegerilor cu armatorii germani ai căilor ferate din România. Congresul a hotărât ca Dobrogea să revină României iar judeţele din Sudul Basarabiei să revină Rusiei.