A N U N Ţ
Mă numesc Radu Comănescu, sunt
realizator în cadrul Redacţiei Actualităţi şi din data de 22 octombrie 2012 am
decis să intru în greva foamei pentru a solicita un răspuns adecvat la Adresa
nr. 375/19.09.2012 pe care am adresat-o dlui Preşedinte - Director General al
SRR.
Adresa trimite la Memoriul nr.
284/16.06.2011 care arată, pe bază de documente, relele tratamente la care am
fost supus timp de cinci ani şi jumătate de d-na Doina Jalea, Redactor-şef al
Redacţiei Actualităţi. E vorba despre acţiuni ce pot fi catalogate ca
discriminare, descurajarea iniţiativei, încălcarea promisiunilor, folosirea şireteniei,
ameninţarea cu concedierea, reducerea accentuată a veniturilor, încercare de denigrare
profesională. În ultima jumătate de an, aceste rele tratamente s-au amplificat,
încadrându-se notoriu în ceea ce acum cred că ştiţi cu toţii: descurajarea
resurselor umane interne; discriminare pe motive pur subiective, fără legătură
cu competenţa ori calitatea muncii.
Din păcate,
situaţia mea nu este singulară, motiv pentru care vă anunţ că preiau şi
revendicările Sindicatului Profesioniştilor din SRR, din care fac parte.
Rezolvarea acestor revendicări, pe care le voi enumera în continuare, devine
condiţie pentru încetarea protestului prin greva foamei. Lista revendicărilor
este următoarea:
1. Lămurirea
contradicţiei între ceea ce se spune şi ce se face de managementul societăţii –
buget de criză, dar se fac angajări şi se măresc salarii. Se aduc colaboratori
de la posturile comerciale în loc să se folosească la potenţialul maxim resursa
umană existentă în interiorul instituţiei, în condiţiile în care conducerea
afirmă că în SRR există suficientă resursă umană competentă.
2. Problema
vocilor:
- la ce
nivel s-a luat decizia evaluării vocilor şi dacă există un document scris în
acest sens;
- în
evaluarea vocilor s-au făcut compromisuri în urma cărora au rămas pe post voci
care nu pot corespunde criteriilor profesioniste elementare de specialitate;
- pe ce
criterii şi cine a selectat vocile care să intre pe post?;
- lipsa
negocierii CIM cu salariaţii ca urmare a schimbării sarcinilor de serviciu.
3. Evaluarea
activităţii Comitetelor Directoare externe care, în afară de banii pentru şedinţele
de Comitet Director, nu au dovedit performanţele scontate prin înfiinţarea lor.
4. Solicităm
o evaluare a situaţiei CIM-urilor, pentru a vedea frecvenţa negocierilor
individuale în instituţie. (Există persoane care au negociat de mai multe ori
într-un an, în detrimentul altora care nu au beneficiat de acest drept, de
foarte mulţi ani.)
5. Care sunt
criteriile pe baza cărora s-au numit unele persoane în funcţia de PRODUCĂTOR,
această funcţie neexistând în Anexa de funcţii? (Dacă se doreşte introducerea
funcţiei de PRODUCĂTOR în anexa de funcţii din SRR, atunci să se propună
introducerea acesteia în noul CCM).
Greva foamei
va continua până la clarificarea situaţiei.
Radu Comănescu
realizator
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu