La mulţi ani, PNL!

Un moment decisiv, în acţiunea de unificare a tuturor grupărilor liberale, l-a constituit campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Momentul acesta fusese aşteptat cu înfrigurare îndeosebi de radicali, care, prin C.A. Rosetti, lansaseră de mult timp apeluri la unitate în jurul roşilor - singurul grup politic organizat pe principii moderne - chemând toate cercurile si individualităţile de aceeaşi credinţă politică, spre a constitui "o coaliţie" anticonservatoare. În acest sens, Ion C. Brătianu se constituia drept garant al procesului unificator, întrucât C.A. Rosetti, cel mai avansat în idei, era pentru mulţi considerat drept un utopic şi o "sperietoare" chiar pentru burghezie. Dacă C.A. Rosetti era astfel privit, Ion C. Brătianu dobândise în schimb alura omului de stat, încât demersurile lui pentru o larga concentrare liberala dobândeau o mare audienta.

Încă de la 4 ianuarie 1875, liberalii, în vederea alegerilor, alcătuiseră un Comitet central electoral, cu scopul de a coordona activitatea politică în întreaga Românie. La 23 ianuarie se edita periodicul semnificativ intitulat "Alegătorul liber", numele lui Ion C. Brătianu apărând alături de Dumitru Brătianu, Ion Ghica, M. Kogălniceanu, D.A. Sturdza şi alţi asociaţi, printre care tineri avocaţi ca Eugeniu Stătescu şi Nicolae Fleva, toţi aceştia fiind socotiţi de către adversari drept „sateliţi” ai roşilor. Câteva zile mai târziu se întemeia o Ligă pentru combaterea ingerinţelor administraţiei în alegeri. Campania liberală se desfăşura printr-o multitudine de mijloace, de la ziare, afişe, broşuri şi manifeste până la reuniuni populare. Fruntaşii liberalismului atacau pe conservatori pentru ca, prin măsurile lor restrictive, înăbuşeau germenii economiei moderne. Ion C. Brătianu vorbea de o politică conservatoare "regresivă" ce trebuia abandonată. Acelaşi lider mai susţinea să nu se facă concesii comerciale Austro-Ungariei din perspectiva unei politici economice protecţioniste, prin care România să depăşească stadiul de ţară eminamente agricolă. Se preconiza o guvernare prin care să se dezvolte "puterile politice, economice şi sociale" noi, adică ale capitalismului, aflate în "formaţiune", dar strivite de conservatori. Aceeaşi campanie electorală oferea radicalilor, îndeosebi, ocazia de a formula răspicat obiectivul extern de întregire a suveranităţii depline prin independenţa şi prin transformarea României într-un stat neutru, cu o garanţie europeană, după modelul Elveţiei şi Belgiei.

Campania politică a liberalilor coalizaţi nu le-a adus rezultatele scontate în Parlament. Rămaşi în opoziţie, liderii lor s-au convins că, pentru succesul politic, trebuia să mai facă un pas înainte spre a se ajunge la fuziune. În acest sens, ei îşi intensificau contactele în vederea îndepărtării guvernului conservator. Întâlnirile dintre lideri devenind tot mai frecvente, acestea au fost transferate în spaţioasa casa boiereasca din centrul Bucureştiului, strada Enei, aparţinând maiorului englez Stephen Bartlett Lakeman, un fost ofiţer în armata turca în timpul războiului Crimeii sub numele de Mazar Pasa, căsătorit cu o românca şi devenit liberal ardent. La 24 mai 1875, Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Al. Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gh. Chitu, C.G. Pasacov si N.C, Furculescu, precum si M.C. Epureanu, un disident conservator, printr-un program întarit de semnaturi puneau bazele Partidului National Liberal. Programul menţionat - publicat la 4 iunie 1875 în "Alegatorul liber" - nu era o expunere de principii doctrinare, ci o consemnare de pe atari poziţii a unor obiective concrete din perspectiva unei succesiuni guvernamentale. Se accentua astfel dezvoltarea "bunei stări a claselor muncitoare" prin ocrotirea muncii si avutului acestora, combaterea legii tocmelilor agricole spoliatoare pentru ţărănime, împroprietărirea însurăţeilor de la sate şi a "mahalagiilor" din oraşe, dezvoltarea învăţământului public, autonomie comunală.

Reuniunile de la Mazar Pasa depăşeau cadrul unor contacte dintre parlamentarii liberali, aceştia vizând crearea unei atmosfere favorabile în opinia publica pentru ca, prin presiune, să se forţeze îndepărtarea conservatorilor de la putere. S-a recurs la manifestaţii de strada, potrivit metodei binecunoscute a roşilor. Astfel, în grădinile casei lui Mazar Pasa, dar si în alte locuri publice din Bucureşti, s-au organizat proteste contra "tiraniei boierilor". Tineretul îndeosebi "cam roşu", s-a lansat în acea acţiune protestatara, atras de simpatia si încrederea stârnita de Ion C. Brătianu, printre liberali, de departe omul politic cel mai energic si capabil, cu dar oratoric si charisma.

Liderii liberalismului român deschiseseră, între timp, în coloanele "Românului" o lista de adeziune la partidul constituit. La 5 iunie, se insera numele a 25 de membri care alcătuiau Comitetul director. În ordine alfabetica, aceştia erau: V. Arvanezu, D. Berindei, Pana Buescu, Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, dr. Nae Calinderu, Dimitrie Cariagdi, Ion Câmpineanu, M.C. Epureanu, Nicolae Fleva, Mihail Pherekyde, Ion Ghica, Dimitrie Giani, A.G. Golescu, C. Grădişteanu, M. Kogălniceanu, Al. Lupescu, C. Nacu, Remus Opran, Pache Protopopescu, C.A. Rosetti, Eugeniu Stătescu, Dimitrie A. Sturdza, George Vernescu etc. Numele menţionate reprezintă principalele nuanţe liberale care sub raport organizatoric se bazau îndeosebi pe structurile partidului radical al lui Ion C. Brătianu si C.A. Rosetti. În lunile iunie si iulie 1875 reţeaua de organizaţii liberale se diversifica si întindea în întreaga tara, afiliindu-se grupului central inclusiv fracţioniştii lui Nicolae Ionescu. Deşi consulul francez releva ca seful partidului ar fi Ion Ghica, în fapt, principalii lui diriguitori erau Ion C. Brătianu şi C.A. Rosetti.

Cum apare deci Partidul National Liberal la întemeiere? Însăşi denumirea lui reprezintă o chintesenţa istorică a două curente de gândire politică românească din care s-a întrupat statul român modern, ele cotropindu-se şi regăsindu-se în ideologia şi practica unui partid care, după 1866, a devenit vehiculul politic al procesului de modernizare a României. În titulatura partidului se îngemănau doua concepte naţional şi liberal care exprimau însuşi sensul dezvoltării societăţii şi statului român. Termenul naţional, venit din deceniile anterioare de istorie, semnifica continuarea procesului de recuperare identitara nu numai sub raportul întregirii statului în atributele suveranităţii şi independentei depline, ci şi sub acela al dezvoltării economice, culturale, intelectuale şi educaţionale, prin care românii sa se consolideze ca entitate distinctă şi să constituie o axa gravitaţională pentru conaţionalii aflaţi încă sub dominaţii străine. Cuvântul liberal exprimă, în esenţa, natura regimului social-economic si politic instituţional bazat pe proprietate si libertate, prin căutarea permanenta a unui echilibru între diferite clase ale societăţii, revigorând si întărind forţele acesteia dezavantajate de vicisitudini istorice, burghezia orăşeneasca, dar şi masele ţărăneşti. Liberalismul, în ultima instanţă, deschidea larg porţile democratizării societăţii româneşti.