Preşedintele Jucător

După cum era de aşteptat, încă de la lansarea ideii de preşedinte jucător, dorinţa Preşedintelui Băsescu de a se implica în viaţa politică, mai mult decât era firesc şi constituţional, a devenit pentru început o idee compromisă, cel puţin din punct de vedere teoretic, iar cu timpul şi în momentul de faţă o aberaţie, un experiment nereuşit, un eşec lamentabil.

De ce eşecul era previzibil şi inevitabil ?

Pur şi simplu pentru că un sef de stat în Romania trebuie să-şi stabilească poziţia faţă de funcţia pe care o ocupă, ţinând cont de tradiţia democratică a funcţiei de şef al statului, de prevederile şi spiritul Constituţiei actuale.

Ori tradiţia democratică a şefului de stat din România ne spune că acesta „conduce dar nu guvernează”, că trebuie să fie un factor de prestigiu, de echidistanţă şi imparţialitate, un factor de mediere şi de echilibru. De asemenea potrivit Constituţiei şi mai ales spiritului democratic al acesteia preşedintele trebuia să ia decizii după consultarea partidelor politice.

Potrivit atât tradiţiei democratice cât şi prevederilor Constituţiei, şeful statului trebuie să accepte şi să recunoască o majoritate existentă, să urmărească dacă reprezentativitatea în cadrul majorităţii constituite este reală, să restabilească echilibrul politic şi să dorească alegeri anticipate, dacă prin migraţiile politice a fost distorsionată, inversată, reprezentativitatea politică.